Marţi, 13 martie 2012
Aburul se ridică din cana mea de ceai, iar blocul de vizavi se dărâmă încet, dar sigur. Probabil e doar o iluzie optică din cauza dioptriilor mele, dar nu vreau să mă risc.
Ultimii fulgi de nea s-au topit înaintea zile mele, aşa că mă pot considera fericită. Telefonul îmi vibrează pe masă şi cred că e deja al şaselea apel pierdut. El probabil presimte că deja viaţă a terminat cu mine. Şi în curând aşa va fii.
"Sunt bine. Încă. Dar nu ştiu pentru cât timp".
Şi aşa şi este; simt cum parchetul oscilează sub tălpile mele. Marţi, 13. O coincidenţă sau nu? Niciodată nu am crezut în chestiile de genul, apropo.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu