Si iata-ma aici, pentru a nu stiu cata oara. In fata foii albe de care m-am ferit atat de mult, dar in zadar.
Am incercat sa-i multumesc pe toti, dar mi-am dat seama ca singura persoana care trebuie multumita sunt chiar eu. Da, eu. Si habar n-aveam ca e atat de greu sa te multumesti pe tine.
Sunt ca un puzzle - imi lipseste o piesa, poate cea mai importanta si nu stiu unde pot s-o gasesc. Trebuie sa aflu, scumpule, trebuie.
Unii spuneau ca e greu sa te maturizezi, dar cine ii credea? Le radeam in fata, cu aerul meu increzator. Uite-ma acum - la granita dintre copil si adult. Unde ma indrept? Pe unde sa o iau? De ce nimeni nu mi-a desenat calea? De ce nimeni nu s-a gandit sa-mi dea o harta, sa ma descurc mai usor?
Si-mi vine sa-mi fac sufletul bucati - bucatele, de frica sa nu-l pierd. E prea mare pentru mine si simt nevoia sa-l impart, sa-l rup. Si totul parca mi-e strain. Parca nu mi-am mai vazut niciodata reflexia in olginda, pana acum. Ochii imi stralucesc mereu, dar niciodata din acelasi motiv. Ah, cat as vrea sa descopar ce se intampla...
Stii prea bine - singura bogatie a mea e mintea.
Ai observat ca numele ne seamana, Ego nemernic? Primele doua litere se iau de maini si danseaza atat de frenetic incat uita care le e locul. Marele "G" e inlocuit de marsavul "E" al tau si astfel ma domini.
Pana imi adun iar fiinta intr-un tot unitar, raman a ta.
Cu drag,
Geo.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu