Chiar am încercat să fiu un domn în toată povestea asta. Dar acum, vreau să ieşi naibii afară. Să te las să-mi scapi a fost cea mai mare greşeală pe care am făcut-o. A fost cel mai dureros lucru din viaţa mea, iar eu sunt un tip care a suportat 82 de operaţii. Rezistenţa mea la durere e destul de mare. Vreau să ieşi. Eu nu sunt prietenul tău cel mai bun. Eu nu sunt obiectul tău reconfortant. Sunt un bărbat îndrăgostit de tine care te-a condus în braţele unui nesuferit de cavaler călare. Aşa că du-te! Şi te rog, pentru Dumnezeu, lasă-mă-n pace!
Întotdeauna am fost de părere că aş fi mai fericită singură. Aş avea munca şi prietenii. Dar să fie cineva în viaţa mea tot timpul? Prea mult efort, nu merită.
E un motiv pentru care am spus că aş fi fost fericită singură. Nu din cauza că credeam cu adevărat că aş fi fericită singură... Dar credeam că dacă aş fi iubit pe cineva şi apoi s-ar fi sfârşit... n-aş fi reuşit să supravieţuiesc. E mai simplu să fii singur. Ce te faci dacă afli că ai nevoie de iubire, ca apoi să rămâi fără ea? Dacă îţi place şi te bazezi pe ea? Dacă îţi construieşti toată viaţa în jurul ei şi apoi totul se destramă? Poţi să trăieşti cu aşa o durere? Pierderea iubirii e ca pierderea unui organ. E ca moartea. Singura diferenţă e că moartea se sfârşeşte, dar asta... poate continua la nesfârşit.
[Grey's Anatomy]

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu